• Sistemul mnemotehnic al lui Gavriil Stiharul

    Codul numeral-fonetic PROVIDENTA este o metodă mnemotehnică simplă de conversie a cifrelor în litere, respectiv a numerelor în sunete. Substituţia numerelor cu sunete (cuvinte) se bazează pe principiul psihologic conform căruia cuvintele, mai ales dacă sunt integrate în propoziții și fraze, se rețin mai uşor decât numerele abstracte, care sunt lipsite de sens. Acest cod anonim, astăzi necunoscut, reactualizat de Gavriil Stiharul, constituie o alternativă la Codul numere-consoane al lui Aimé Paris (1798 - 1866), care este mai complicat şi se învaţă într-un timp mai lung precum şi la Sistemul mnemotehnic „Dominic”. Mai are avantajul că cele 10 litere care codifică primele 10 numere formează cuvântul PROVIDENTA, care este de fapt PROVIDENŢĂ fără diacritice, vocabulă uşor de ţinut minte în limba română. De această metodă pot beneficia toţi aceia care tebuie să reţină un volum mare de numere, mai ales dacă sunt presaţi de timp.Marii beneficiari rămân însă aceia care întâmpină dificultăţi la reţinerea numerelor, dar pot memora uşor şi natural cuvinte.
    Se pot reţine rapid liste cu numere de telefon sau cu numere de conturi de bancă, formule matematice etc.

    Metoda[modificare]

    Simplitatea Codului constituie marele lui avantaj. Se asociază cele 10 literele ale cuvântului PROVIDENTA cu primele 10 cifre cheie şi se formează codajul principal.

    CifrăLiteră
    1 P
    2 R
    3 O
    4 V
    5 I
    6 D
    7 E
    8 N
    9 T
    0 A

    Pentru a reţine un număr, de pildă, numărul 0895435 este suficient să realizăm mental conversia: ANTIVOI. Se construieşte o propoziţie sau o frază (eventual mai multe) în care iniţialele fiecărui cuvânt trebuie să fie literele obţinute prin conversie. Odată memorate aceste propoziţii, prin reconvertirea iniţialelor se poate reveni la numărul originar. În vederea obţinerii unui beneficiu optim, propoziţiile trebuie să fie simple, clare şi concrete.


  • Commentaires

    Aucun commentaire pour le moment

    Suivre le flux RSS des commentaires


    Ajouter un commentaire

    Nom / Pseudo :

    E-mail (facultatif) :

    Site Web (facultatif) :

    Commentaire :